Peste 160 de deţinuţi şi 139 de poliţişti de penitenciare au fost confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus. Cei bolnavi primesc tratament în penitenciarele-spital Bucureşti-Jilava şi Constanţa-Poarta Albă, transmite Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
La data prezentei (luni – n.r.), pentru un număr de 164 de persoane private de libertate confirmate pozitiv SARS-CoV-2 se asigură tratament specific în Penitenciarele-Spital Bucureşti-Jilava şi Constanţa-Poarta Albă, sub îndrumarea structurilor de resort din sistemul public de sănătate. Raportat la particularităţi şi indicaţii terapeutice, situaţia statistică poate suferi modificări. Persoanele pentru care se emite decizia externării beneficiază, în continuare, de monitorizare medicală în unităţile penitenciare prestabilite. În acest registru, subliniem că 10 unităţi subordonate nu au înregistrat niciun caz de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în rândul persoanelor custodiate”, transmite Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Referitor la personalul angajat, ANP precizează că 139 de poliţişti de penitenciare sunt, în prezent, confirmaţi pozitiv SARS-CoV-2 şi respectă recomandările Direcţiilor de Sănătate Publică competente.
„Administraţiile locurilor de deţinere au implementat, de asemenea, măsuri specifice de intervenţie, nefiind raportate disfuncţionalităţi în derularea misiunilor şi activităţilor curente. Amintim că, la nivelul tuturor unităţilor subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, se menţine aplicarea măsurilor cu caracter preventiv stabilite pentru sistemul penitenciar şi a celor de intervenţie, după caz. Demersurile sunt adaptate evoluţiei situaţiei epidemiologice pe plan local/naţional şi promovează conduita recomandată de factorii decidenţi”, menţionează ANP.
Fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. El este internat la penitenciarul-spital Jilava.
Fostul lider al Partidului Social Democrat (PSD) și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a câștigat în instanță dreptul de a munci în perioada în care se află în detenție, în contextul în care acesta nu a putut în ultima perioadă să facă acest lucru.
Decizia prin care Liviu Dragnea nu a putut munci în această perioadă a fost luată de directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor.